Măldărășanu: „Aș vrea să devin antrenor, dar nu îmi place să bat la uși sau să dau din coate”. Motivul incredibil pentru care nici el, nici Luțu nu au fost acceptați la școala FRF

Redactor:
Florin Marian
Măldărășanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În 2010 a pus capăt carierei de jucător și mulți dintre colegii lui credeau că își va face un nume și în antrenorat pentru că fusese un jucător cerebral și mereu interesat de ședințele tehnico-tactice la care a asistat ca jucător, mai ales când i-a avut drept tehnicieni pe Mircea Lucescu și pe fiul acestuia, Răzvan.

Dar Marius Măldărășanu (39 de ani), pentru că despre el este vorba, a dispărut subit din peisajul fotbalului românesc. Nu a devenit nici afacerist și nu are nicio altă preocupare majoră din care să-și câștige existența, dar a știut să agonisească banii câștigați în cariera de fotbalist pentru a nu duce grija zilei de mâine. Dacă îl întrebi și acum, la 5 ani de când s-a retras, ce vrea să facă mai departe, îți va da același răspuns ca în anii trecuți. Să devină antrenor.


Dinu Gheorghe e un președinte bun și nu cred că venea el acolo dacă nu existau perspective. Dar fanii ar trebui în continuare să se aștepte la ce e mai rău

Marius Măldărășanu, fost internațional român


Dar de ce n-a reușit să-și pună planul în aplicare? Povestește chiar el: „Nu e ușor să antrenezi în România. Nu e ușor să prinzi un loc să antrenezi în Liga 3, dar în ligile superioare. Am carnet de antrenor, dar doar B-ul. Cu el nu mai poți antrena nici în Liga 3, decât mai jos, dar acolo nu vreau să mă bag pentru că nu ai avea cum să progresezi dacă conduci o singură ședință de pregătire pe săptămână. Am încercat să mă înscriu la școala de antrenori a FRF, dar nu am fost acceptat, nici eu, nici Luțu, deși consider, fără falsă modestie, că am făcut ceva în fotbalul românesc”.


Nicolae Constantin, Răzvan Lucescu și Marius Măldărășanu, trei nume care pot colabora din nou în viitorul apropiat

CV-ul lui nu a contat. Luțu e în aceeași situație

Măldărășanu nu vrea să pară drept un tip revoluționar sau căruia nu i se poate face dreptate, dar cei care îl cunosc știu că e genul care spune ceea ce gândește. „Nu a contat CV-ul meu, nici că am 326 de meciuri în prima ligă, nici că am opt prezențe în echipa națională și am jucat un sfert de finală de cupă europeană. Eu și Nae Constantin am fost primii care ne-am depus dosarul la Școala de Antrenori anul trecut. Mi s-a spus că nu am fost primit pentru că nu am experiență de minim doi ani în antrenorat, nu contează unde, chiar și la juniori. Nu sunt omul care să bată la uși. Mulți mi-au zis că trebuie să dau din coate ca să ajung să antrenez pe undeva, dar de să mă schimb, să fiu altcumva decât cum mă știu? Dureros mi se pare că au fost admiși unii care nici nu au jucat în Liga 1 și nici nu vin la cursuri. Păi, dă-i frate banii înapoi omului și cheamă-l pe Măldărășanu, că el vrea să învețe! Repet, nu sunt numai eu în situația asta. Domnul Dan Apolzan a spus că va schimba ceva, că o să ajute foștii fotbaliști, așteptăm să vedem ce se întâmplă, poate vom fi primiți și noi cândva”, descarcă ce are pe suflet fostul mijlocaș al Rapidului. Măldărășanu are câțiva tehnicieni din noul val pe care îi simpatizează și le recunoaște munca. Unul dintre ei e Cosmin Contra „care mi-a plăcut ce a realizat la Petrolul și cum rezistă în prima ligă din Spania, dar nu îl înțeleg de ce vrea să plece în China, acum când cariera lui e în plină ascensiune. Dar așa nu l-am înțeles nici pe Răzvan Lucescu când a ales să antreneze în Qatar”.  Un altul e Flavius Stoican pe care îl laudă pentru că a ținut Dinamo pe linia de plutire în condițiile în care a avut un lot subțire și a lucrat în condiții precare din punct de vedere financiar.


Nu îmi vine să cred cum a ajuns Rapid, echipa la care am câștigat în zece ani nouă trofee. Părerea mea că a fost o strategie greșită să promovezi într-un sezon în care se știa că vor retrograda șase echipe

Marius Măldărășanu, fost internațional român


2 titluri cu Rapid a cucerit Marius Măldărășanu, în sezoanele 1998-1999 și 2002-2003. El a mai câștigat de trei ori Cupa României și două Supercupe ale României, iar în 2006 a jucat cu Rapid în sferturile de finală ale Cupei UEFA, unde a fost eliminat de Steaua


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×